wurbe #52 - comic book edition
Stimabilelor și stimabililor! Se întâmplă wurbe! Marți, 24 aprilie, 19:30! Mică sesiune de discuții filosofice după care bere!
Dacă vrei să povestești ceva mișto! Configurația ideală emacs! Sau cum ți-ai informatizat bicicleta cursieră pentru prima evadare! Vino la Gazeta Sporturilor, pe strada Dionisie Lupu 64-66, clădirea Astoria, mezanin (street view) unde se ajunge ușor de la M2 Piața Romană!
Dacă vrei să ni te alături direct la bere! Old Nick Pub, de la 20:30!
Ne vedem marți! Să vorbim în propoziții scurte! Și te rugăm frumos! Lasă un mesaj mai jos! Să știm câte semne de exclamare pregătim!
wurbe #51 - care este
Cel mai greu lucru din lume este să scrii anunțul pentru următoarea ediție de Wurbe. De aceea anunțul este amânat de la o zi la alta și până la urmă e publicat cu 4 zile înainte de întâlnire. Luna aceasta ne rupem de tradiție și facem o nefăcută: sărim peste povestea rafinată și elegantă cu care v-am obișnuit și trecem direct la subiect, anunțând, prin prezenta, cu 10 zile avans, următorul Wurbe!
Deci, stimabilelor și stimabililor, vă invităm joi, 22 martie, anul curent, ora 19:30, pentru o discuție amicală la căldura proiectorului. Vino să ne încânți cu ultimul tău proiect, biblioteca proaspăt descoperită sau nedumeririle care nu îți dau pace. Locul este Gazeta Sporturilor, pe strada Dionisie Lupu 64-66, clădirea Astoria, mezanin (street view) unde se ajunge ușor de la M2 Piața Romană.
Dacă vrei, poți veni direct la repriza a doua, în Old Nick Pub, de la 20:30. Oricum, lasă-ne un comentariu, să șim cum dimensionăm hosting-ul.
wurbe #50 - de 5 ori mai eleganta decat wurbe #10
Dragi stimabili si stimabile dragi, dupa cum este usor de remarcat, editia curenta are numarul 50.
50 este un numar extrem de mare. Unii ar spune ca este numarul cel mai mare pe care l-a avut vreodata o editie de wurbe pana acum.
50 este un numar atat de mare, incat unii domni, cand sunt pusi de catre realitatea cruda in fata acestui numar fatidic, sfarsesc prin a-si cumpara masini rosii pline de cai in interior si exterior, si cu scaune incalzite, dar doar pe partea pasagerului.
wurbe, insa, nu este un astfel de domn. Acum 40 de editii, wurbe se ducea la meci, asa cum fac tinerii atunci cand sunt in floarea varstei.
Miercuri, insa, in ziua magica de 29 februarie, incepand cu orele 19:30, wurbe merge la Adulmec, pe Blănari 23, pentru a sarbatori editia cu numarul 50 asa cum se cuvine si este sacru: prin munca si activitate cerebrala.
In cazul in care nu doresti sa-l vezi pe wurbe cu cravata si costum, in campul muncii, poti sa-l vezi galant si rapitor la o bere peste drum, în S.A.L.T de la 20:30.
In caz in care vrei sa vii, te rugam sa lasi un comentariu, astfel incat wurbe sa stie cate carti de vizita sa aduca.
Full disclosure – wurbe nu este un domn adevarat.
Nici macar nu are carti de vizita.
wurbe #49 - la primavara
Întrucât Bucureștiul a fost lovit de viscol, cod portocaliu, vânt în rafale de 90 km/h, vizibilitate sub 50m, întâlnirea tradițională Wurbe de joi seara va fi reprogramată marți, 31 ianuarie, ora 19:30. Sperăm ca până atunci să vină primăvara, pregătiți un ghiocel de fiecare și o poezie optimistă.
Terenul pe care se vor desfășura dezbaterile intelectuale autoelogioase este oferit de Gazeta Sporturilor, pe strada Dionisie Lupu 64-66, cladirea Astoria, mezanin (street view) unde se ajunge ușor de la M2 Piața Romană.
wurbe #48 - colectia de iarna
Stimati stimabili si stimate stimabile, cu ocazia finalului de an, avem deosebita placere sa va invitam la editia invernala a wurbe 2011.
Va asteptam joi, 15 decembrie, de la 19:30 la Adulmec, pe Blănari 23, in vederea incheierii anului printr-un val necrutator de puritate cerebrala, marcat de prezentari de o sensibilitate deosebita.
In cazul in care doresti sa treci peste amabilitatile intelectuale, ni te poti alatura direct la bere, peste drum, în S.A.L.T de la 20:30.
Te rugam sa lasi un comentariu daca vii, sa stim cate scaune va trebui sa scoata mosul din desaga.
Vezi toate posturile in arhiva